Orasul meu de suflet

Cand vad peisajul gen fotografie alb-negru de afara, ma gandesc cu drag ca asta e perioada in care imi iubesc cel mai mult orasul, pentru ca devine linistit, morocanos si introvertit, asa cum ii sta bine unui adevarat senior balcanic...

Am tot in alb-negru o poezie desenata despre orasul meu, cel la care ma intorc intotdeauna cu nerabdare, din orice colt al lumii.
Tia Peltz (1923-1999)- unul dintre artistii mei preferati. Mi se pare o grafica extrem de sensibila si ...necautata, neincarcata, jucausa si matura in acelasi timp (cineva mi-a spus o data ca cea mai frumoasa combinatie este aceea intre femeie si copil).

Unde credeti ca am gasit o bijuterie de caietzel de schite semnate de ea, daca nu de vanzare pe marginea drumului, la un targ de duminica, la un pret de gluma...
Caietelul contine zece desene si are drept coperta un autopotret al artistei, foarte putin flatant si cu cearcane,morocanos putin, dar simpatic si direct. Hartia e ingalbenita de vreme, fotografiile sunt modificate de mine ca sa se vada mai clar linia desesnului.

Cheiul Dambovitei cu doi musterii la discutii. Unul cu palarie gen politician, dar cu maneca scurta, sigur un tovaras...

Strada Olteni (oare mai exista?) cu un cumparator de paine, o mamica si un copil agatat de ea...imi plac siluetele astea grabite.

Pe Calea Dudesti numai siluete feminine, de la babute la tigancuse cu cercei.

Un templu evreiesc pe Strada Vasile Tareanu, cu un domn cu nasul mare la poarta. Desenul e atat de proaspat, se apropie de caricatura cu profilele schitate dintr-o singura linie.

Pe Calea Vacaresti, multa oboseala si urme adanci in noroi...

De la Clucerului 17 iese un domn fara chef.

Pe Strada Sf. Vineri, aglomeratie mare, si un prim-plan cu o pereche de soti evrei, cu painica pentru pranz. Foarte induiosator, draga Ernestina...

Sunt curioasa cum e mai bine sa le pastrez, ca si caietel de schite sau inramate individual si dispuse toate pe un singur perete ( ordonat sau poate nu).

Posted using BlogPress from my iPad