Aristoclassy





Sper din tot sufletul ca a aparut Downton Abbey seria a doua deja pe Dvd. Pentru cine nu a vazut nici seria 1, parerea mea e sa intrati repede pe Amazon si sa o comandati, e un medicament foarte bun pentru plictiseala de dupa Craciun, mai ales daca drumurile se vor impotmoli in zapada, si traficul insuportabil ne va sechestra in casa.


Intriga serialului face un favor misoginilor din lumea intreaga. Fiica prima nascuta a unui bogat nobil englez nu poate mosteni averea tatalui ei, deoarece bunicutul hotaraste ca domeniul e indivizibil si ca urmatorul stapan absolut va fi neaparat un mascul din familie. Aste se intampla inainte de Primul Razboi Mondial, biata fata bineinteles ca va trebui sa aleaga intre vointa familiei de a se casatori cu verisorul distant ( ...si foarte sexy) si vointa ei de a ramane o nobila neimblanzita si usor promiscua...


Sper ca v-am trezit interesul. Oricum, motivul pentru care am ales acest subiect sunt interioarele absolut superbe care fac decorurile acestei actiuni de soap opera aristocratica. Sunt foarte multe idei care ne sunt servite in aceste interioare, dar putem sa admiram si arhitectura castelului, in realitate pe numele lui Highclere Castle, o adevarata capodopera a stilului victorian, cu interioare renovate in influenta baroca.
Puteti afla foarte multe informatii despre el si istoria lui pe www.highclerecastle.co.uk.


In lobby gasim un semineu imens, o prima idee foarte buna pentru cine isi proiecteaza o casa.



Cele mai frumoase masti sunt cele din piatra, preferata mea e acum Sampolo de la Cheminees Philippe, pentru cine isi doreste ceva in stil clasic in dimensiuni mai familiare.


Am gasit insa niste seminee superbe la niste producatori specializati in sculptura in piatra. Foarte potrivite pentru spatii generoase cum sunt cele din castelul Highclere. Cel de mai jos e foarte frumos executat si ogarii de vanatoare sustin gratios lintelul decorat cu motive de provenienta bizantine.


Cel de mai jos s-ar potrivi si el intr-un castel din periaoda Renasterii. Dar poate si intr-un Chalet somptuos, undeva la munte, inconjurat de canapele din piele vintage si sfesnice de pardoseala din lemn cariat...


Dar daca tot vorbim de canapele, poate ar fi mai interesant sa le vedem pe cele din castel. Cateva idei bune.


Iata-le pe cele doua Lady pe o canapea cu foarte usoare influente stil "il'600" italian in forma spatarului. Iata cateva piese asemanatoare de la Colombostile, dar la care stilul este foarte bine replicat:


Imi place si canapeaua Regency de la Baker, foarte asemanatoare, dar cu o linie simplificata. Mi-o imaginez pe o catifea de culoarea vinului Chianti...
Mai e o incapere in castel (sau in serial) care mi-a dat cateva idei bune. Este vorba de asa zis-ul "drawing room".Iata cateva imagini:


Sunt intr-adevar remarcabile usile cu desen baroc, mi se pare ca finisajul laccato se potriveste foarte bine cu culoarea fistic a tapetului de matase.


Urmatorul lucru pe care il observ sunt canapelele tapitate cu damasc. Par foarte confortabile, am gasit ceva asemanator tot la Colombostile:


Nu sunt identice, dar au o linie foarte eleganta. Imi plac si pernele lucrate manual stil Aubusson. Si ce sa mai vorbim de candelabru, un detaliu foarte fin armonizat cu decoratiunile tavanului:


Merita pierdute cateva ore  sau zile prin Portobello pentru a gasi asa ceva. Bineinteles daca nu cumva e chiar mostenire de familie, pentru cei mai norocosi dintre noi ;)


Un fotoliu Louis XV tapitat foarte reusit cu tesatura lucrata tot manual, ne-o imagiam pe o alta stapana din trecut a castelului ocupata ca doamna din poza de mai sus. Definitely, o sa ma apuc si eu de asta la un moment dat, pentru "mostenitorii" mei. Si nu uitati sa admirati ideea din spate: un sal cu franjuri exagerat de lungi aruncat peste pian, ca suport pentru ramele de fotografii si alte obiecte de decor...un detaliu delicios.


Tot in "drawing room" se intampla si scena de mai sus. E foarte simpatica mezina familiei in atitudinea ei de fronda fata de traditionalismul mamei si surorii mai mari din prim-plan. Dar eu ma uit cu drag la covorul splendid probabil original din camera, greu de gasit la o calitate exceptionala la noi ( dar daca va multumiti cu o copie noua puteti merge la Artinterior ). Sau la piesa de mobilier stil Empire din spate, cu picturi si cu decoratiuni din bronz.

Cred ca precursorul curentului "mix and match" este aceasta maniera extrem de dezinvolta in care vechile familii mixau diverse piese de proveniente complet diferite, cu efecte finale foarte confortabile pentru ochi. Din nou, nu incercati asta acasa fara sfatul unui designer bun.


Iar pentru masa de Craciun, o idee atat de simpla si de surprinzatoare. De ce sa ne chinuim cu decoratiuni artificiale  cand avem la dispozitie eventuale crengute versi de mirt si , poate, de brad sau alte conifere. Le putem aseza pur si simplu langa orice sfesnice, sau combina cu ceva care sa aminteasca de importanta momentului, cristale mari albe din sticla sau panglici de satin - ma gandesc la un gri perlat sau un "aubergine"...foarte nobiliar. Sunt mai bune cateva obiecte de o calitate ireprosabila decat o amstecatura de decoratiuni fara nici o valoare. Nu?


Mi-e dor de personajele mele preferate, mai ales ca in seria a doua se va abate razboiul peste castelul de vis si peste toate povestile de dragoste de la Downton Abbey.

- Posted using BlogPress from my iPad

Comentarii

Postări populare