Bijuterii

Orice strain care ar vedea postata fotografia de mai sus ar fi foarte incantat sa admire frumusetea unui stil deja de mult apus in arhitectura romaneasca, totusi atat de elegant si de potrivit in orice cladire, un stil care nu isi pierde prospetimea si pe care l-am redescoperit, neglijat complet si uitat, intr-o vizita impusa ( la propriu :)  de baietelul meu intr-o zi, inainte de Paste...

Eu am apreciat candelabrele din sticla de Murano, nerestaurate si usor strambe, dar care inca isi pastreaza nobletea originala. Si, in jurul lor, dantelaria stucaturii cu ecouri ale arhitecturii in lemn, preluate elegant in alt material. Decoratiunea la scara mare umple parca spatiile de vocile unei lumi apuse, in care frumusetea era inca studiata si nu doar subinteleasa functiunii ...

Un detaliu de scara, o senzatie vaga de deja-vu , poate altundeva la Mogosoaia, sau poate si mai departe in timp, Curtea de Arges, cine stie...

Totul repus in opera la o dimensiune monumentala, dar pastrandu-si inca o caldura specifica pietrei innobilate prin sculptura de mana mestesugarului.

O usa monumentala superba.

Aceeasi usa cu alt tip de fronton.

Poate ca e de vina cautarea mea asidua din ultima vreme legata de usi de mari dimensiuni la toti furnizorii italieni, care de care mai "luminati"...dar am fost sincer impresionata de cat de multa inspiratie am gasit intr-un stil atat de aproape de casa...

Cateva alte lucraturi care mi-au bucurat ochii obositi de detaliile sticloase si neingrijite (multe dintre ele...) pe care le vezi peste tot in orasul meu drag.

O consola ca o amintire a unei contravantuiri vechi de pridvor boieresc. Receptia monumentala de sub ea e pavata cu dale patrate de marmura alba si neagra, dispuse in sah. Foarte elegant, chiar si azi.

...si o amintire frumoasa, baietelul meu pozeaza cu mandrie in fata unui exponat mai mare decat el!

In ziua aceea, eu si Terry eram singurii vizitatori ai Muzeului Geologic din Bucuresti. Am simtit mirosul caselor vechi atat de cunoscut din copilarie, am auzit ecouri ale rasetelor noastre sub portrete rigide de savanti necunoscuti, am inventariat toate cristalele cu forme fantastice si le-am citit numele ce pareau o limba extraterestra, am cumparat suveniruri ca, de exemplu dinti de rechini fosilizati si bratari dintr-o pietricica numita angelit.

Imi pare un colt uitat de lume complet, o intoarcere in timp aromata de un strop de nostalgie, dar simt multa parere de rau pentru tristetea unei cladiri de exceptie atat de usor trecuta cu vederea, desi se afla exact la intrarea din Kiseleff in Piata Victoriei!

 E vorba de Institutul Geologic deschis de Regele Carol in 1908, proiectat de arhitectul Victor Stefanescu, o bijuterie de stil neo-brancovenesc.

Pentru mine si baietelul meu, "Muzeul Cristalelor"...