O alta lume
Daca iesim putin din tiparele si pattern-urile vietii noastre cotidiene, putem avea parte de experiente care sa ne marcheze pentru totdeauna... ca de exemplu o excursie pe nepregatite intr-un loc neasteptat la capatul lumii...
Capatul lumii? De cand gasesti la capatul lumii intr-o baie de hotel tehnologie atat de personalizata incat la noi cu greu o intalnesti in casele celor mai avuti oameni (iar daca o intalnesti, probabil ca nu e bine reglata si functioneaza jalnic).
...crezi ca acolo unde gasesti peste tot panouri de reglare a luminii, temperaturii sau chiar umiditatii e capatul lumii?
No way, Mister! E China. Stau si ma gandesc la toti clientii din piata de mobilier de la noi, ingroziti de ideea ca piesele pe care le cumpara ar putea fi cumva produse in China, si ma intreb de ce. Poate in curand o sa cautam cu totii chiar aceste produse...sa nu divagam. Mai exact, daca are cineva o sclipire razvratita si vrea sa vada capatul (celalalt) al lumii, ar putea incerca Shanghai, Hong Kong sau alte mega-metropole, si cred ca s-ar intoarce putin mai modest si ar putea avea o viziune complet rasturnata a ierarhiilor mondiale.
Eu, ca un arhitect cuminte, ma rezum la a comenta detaliile de amenajari interioare spectaculoase de la Peninsula, si prefer sa las altora intrebari de genul "cum putem sa ramanem atat de in urma, cand suntem pe Continentul care a dat startul acestui tip de civilizatie?"...
Iata de exemplu un candelabru custom made, superb, care domina receptia hotelului (diametru in jur de 1,5 metri). Si oglinzile folosite in combinatie cu piatra naturala slefuita, pentru ca efectul de oglindire sa se piarda treptat, in lucirile pretioase ale obiectelor din ambient.
Iata contraste, pe care putine persoane de la noi au curajul sa le foloseasca in locuinta personala. Rosu saturat, cu nuante de fructe de padure, in dialog cu piatra naturala in diverse tonalitati, Negru Emperador (preferata mea) cu Verde Alpi, Galben Imperial si Maron Emperador (locul doi in preferintele mele).
O receptie masiva placata cu marmura si detaliata cu fier forjat cu un design special. Poate si la fierul forjat ar fi bine sa mai iesim din rutina barei patrate rasucite si sa mai concepem cate ceva, nou, poate, cine stie?
Eu incerc sa invat din orice cate ceva. De exemplu, folosirea obiectelor de ambient mari, in color-block, cu detalii desenate foarte curat si deloc incarcate. Mi-a placut foarte mult oglinda asta, in combinatie cu consola...si cu piatra in contrast.
Cumva aceeasi tema. Obtinerea unei atmosfere calde cu materiale reci. Un deliciu de arhitectura cu influente Deco.
Lobby-ul principal, cu nimic mai prejos. Aici, alta contradictie, obtinerea unei atmosfere calde din culori reci. Don't try it at home without a designer!!!
Tavanul e in realitate spectaculos, pentru cine are rabdarea sa admire detaliile de ventilatie mascate cu mare arta si iluminatul filtrat prin sticla de tip Lalique.
In camere, pe langa automatizarile de la tot pasul (chiar si langa cada - superba - de mai sus), se remarca in mod special materialele foarte scumpe...
...si prelucrate foarte scump - piatra sculptata, lemn lacuit, materiale textile puse perfect in opera.
Si peste toate, design-ul de interior, o coordonare totala, fara greseala.
Daca ne mutam la locatia din Hong Kong, stilul se schimba subtil, e mai bogat in detalii, mai lucrat, poate mai intim, oricum, exprima experienta, perenitate si, probabil, ca a fost primul hotel al lantului internatonal.
Eu gasesc foarte interesante detaliile de pe stucaturi, un stil clasic in care se regasesc, pentru un ochi avizat influenta si proportiile specifice culturii orientale.
Dar nu stiti cat de mult m-am bucurat sa gasesc aici, departe de tot ce inseamna cultura Europeana, detalii cu putti pentru colectia mea!
Mi-au placut la nebunie copilasii cu piciorusele inca ancorate intr-o existenta vegetala, care pazeau colturile arcadelor. Toata stucatura, in buna traditie clasica, e plina de simboluri ascunse. Una din calitatile care fac decoratiunile stil sa fie atat de incantatoare.
Un week-end frumos!
Comentarii
Trimiteți un comentariu