Space Versus Discontinuity - On The Nature Of Faith

Limite si evolutie - expozitie Mirel Vieru la Renaissance Art Gallery

Am avut onoarea de a curatoria o expozitie de exceptie a pictorului Mirel Vieru. Si imi fac mea culpa pentru ca nu am scris pana acum despre aceasta.

In fotografie sunt impreuna cu piesa mea preferata”Space Discontinuity” pe care artistul mi-a prezentat-o ca inspirata de o scorbura in trunchiul unui copac batran. Recunosc. S scorburile si scoarta copacilor sunt o veche obsesie de-a mea, atat ca si calitate vizuala, cat si ca semnificatie, de cautarea acelei stari de gratie vegetative , cautare la fel de haotica, asemanatoare desenelor scoartei. Hipnotizanta. Transgresiva. 

Am o mare admiratie pentru lucrarile lui Mirel Vieru, sunt sigura ca reprezinta o investitie sigura si o mare sursa de intrebari cu raspuns neasteptat.

“Arta este un portal spre lumea ideilor, concepte ca libertatea, adevarul si in acest caz particular limita si semnificatia transcendentei, ne sunt mult mai accesibile in universul nostru contemporan dominat/manipulat de vizual.

Din perspectiva unei meserii ancorate in vizual si rigoare, vad piesele lui Mirel Vieru ca pe un univers abstract epic. Retoric. Imi imaginez oricare din experientele pe care ni le propune ca pe o invitatie la joc. Este vorba de un joc intelectual. Acel joc care ne face sa transcendem experientele lumii fizice, in asa fel incat revenim la calitatea de homo ludens, o parte definitorie a humanitas-ului, a umanitatii noastre.

Am petrecut ore in sir in fata piesei de mari dimensiuni Co-existente, am studiat-o, admirat-o, spionat-o, ignorat-o si in final mi-am asumat-o ca pe o propunere de “partida de idei”. Am avut parte de propria mea experienta cu limitele, am pus pe masa cartile mele (curiozitatea, sensibilitatea, curajul) si partenerul meu de joc m-a castigat cu o lovitura de maestru, creand la final o stare de imponderabilitate, un fel de “close to death experience”, din care m-am intors cu si mai multe intrebari si o curiozitate si mai mare de a continua.

Spun “close to death” pentru ca si aceasta este experienta unei limite, cea mai importanta pentru uman, o limita ciudata pe care nici macar nu vrem sa o depasim. Dar prin asumare si ignorare, reusim la timpul potrivit sa o transgresam, chiar daca nu in proprii nostri termeni.

Cred ca a poseda o piesa de o incarcatura atat de interesanta (as putea sa o compar cu o singularitate gravitationala – un punct cu dimensiuni infinitezimale si cu o masa enorma) este o provocare si un act de credinta.

Avem in jurul nostru cadre ale unei lumi abstracte cu propria ei poveste. Naratorul ii vede riscurile si forta, dar le reda intr-o cromatica de o eleganta extrema, facandu-ma sa ma gandesc la proza lui Houellebecq, la poezia lui J.H.Prynne sau la muzica lui Max Richter.

Interioarele in care asemenea lucrari isi vor gasi locul devin parte a acestei povesti. Iar noi, locuitorii temporari ai acestei realitati fizice, devenim idei angrenate in jocul de-a limita.”