Inovatii eclectice - despre recuperarea clasicului

„Life is eclectic, and design should reflect that” – Jamie Drake, Drake Design Associates

Inovatii eclectice-Recuperarea clasicului

de Iulia Maria Toader

Demersul unui designer sau arhitect de interior, care opteaza pentru abordarea din perspectiva stilurilor clasice a unui nou proiect ,este de multe ori tratata cu neincredere, si asta in cel mai bun caz. Cel mai trist tip de exemplu este cel in care inspiratia clasica este pur si simplu refuzata din start, si asta mai ales in proiectele noi din tara noastra . Am chiar o situatie reala si repetata in care mi s-a intamplat sa propun covoare lucrate manual de tip Isfahan si Qum pentru un interior, iar clientul mi-a refuzat propunerea motivand ca vor fi prea asemanatoare cu „covoarele persane” pe care le vazuse pretutindeni intr-o anumita perioada si care atunci semnificau un anumit statut, renegat astazi.

Din fericire, oamenii au o atractie instinctiva catre frumos, de parca recunoasterea frumusetii (omenesti sau nu) ar fi inscrisa undeva adanc in genele noastre. Pitagora a incercat sa o traduca in proportii numerice. Socrate si Platon au unit-o cu notiunea de „bine” si au definit un concept ideal pe care l-au numit „kalokagathon”, Aristotel s-a straduit sa descopere formulele si legile frumusetii, metafizicieni, pana la scolile  recente , au continuat incercarile de a descrie conditiile de existenta si perceptie a frumosului, si , foarte interesant, efectele acestei perceptii. Pentru prima oara in secolul 18 filozoful german Baumgarten a declarat ca legitima crearea unei stiinte separate care sa ii fie dedicata. El a sustinut ca, pe langa diviziunile adoptate pana atunci , si anume „capacitatea de cunoastere – intelectul” (al carui ideal suprem este adevarul),  si „capacitatea de a actiona – vointa” (a carei finalitate suprema este binele) , mai exista in mintea umana „capacitatea subiectiva de a simti, de a percepe cu simturile – sensibilitatea” , al carei ideal este frumusetea.

Nu am facut acest foarte concentrat istoric degeaba. Pe langa universul infinit exterior fiintei umane, fiecare dintre e constient de universul sau interior, la fel de necunoscut, si nesfarsit. Mai mult, fiecare e constient ca toti semenii lui au fiecare propriul univers interior, infinit si fascinant.

Acest truism ne da dreptul sa exploram posibilitati nelimitate in propunerile pe care le facem ca arhitecti clientilor nostri, si ne interzice sa refuzam apriori orice tip de demers care,chiar fara o explicatie clara, logica, duce la o finalitate profesionala pozitiva.

Nu imi place ideea de arhitectura clasica tolerata , asa cum nu imi place manierismul sau extremismul in nici o directie.

Din punctul meu de vedere arhitectura eclectica de astazi este o viziune care reuneste piese create de maiestria unor manufacturieri de exceptie  (de la tesatori la pictori, pietrari, mobilisti, lucratori in bronz, in sticla, si multi altii) toate adunate si puse in opera finala asa cum cuvintele cu sens separat sunt adunate intr-o poezie.

Noua arhitectura eclectica are ca ideal orchestrarea diverselor produse de manufactura ( ea insasi fiind cel mai frumos prezentata prin desene de mana) care prind viata prin efortul orchestrat al multor meserii dedicate. Conditiile de desfasurare ale acestei creatii raman totusi legate de crearea in paralel a confortului cu care ne-am obisnuit intr-o lume moderna ( ma refer la facilitati de ventilatie, la crearea casei inteligente si interactive, la dotari de audio-video exceptionale, etc.). Cred ca acest confort poate fi foarte bine exprimat deschis prin piese speciale si intentionat dispuse in cadrul constructiei (deconstructiei?) clasice. Dar elementele care dau acest confort pot fi la fel de bine perfect disimulate sau ascunse in asa fel incat sa nu fie sesizate decat de un ochi avizat.

Am avut surpriza ca oameni care resping apriori orice discutie despre decorarea casei personale in stil clasic, sa fie fascinati de anumite hoteluri de factura clasica sau de interioare de acest tip, un exemplu bun ar fi restaurantul Hotelului Ritz din Londra(considerat una dintre cele mai frumoase sali din intreaga lume) si interioarele Palatului Buckingham.

Mi-am pus problema motivelor pentru care un client accepta sau nu folosirea arhitecturii clasice. In afara de o evidenta nevoie de etalare a statutului social (mai nou sau mai vechi dobandit). In afara de existenta sau nu a unei educatii din familie sau de la o scoala de tip belle arte. Spun cu greu ca anumite persoane in varsta resping stilul clasic ca pe un refuz de a se impaca in liniste cu varsta lor biologica, cazuri ciudate si bolnavicioase, dupa parerea mea generate de un stil de viata hedonist si dezordonat. Iarasi, persoane foarte tinere gasesc, in interioarele clasice, tipul de siguranta si putere psihologica pe care nu o pot dobandi din  propriile resurse spirituale. La orice varsta, la orice pozitie sociala , in anumite conditii, putem vorbi de „teama de vid” in viata , reflectata si la interiorul caminului personal.

Prefer sa vorbesc aici de spre nenumaratele cazuri fericite pe care le cunosc si in care decizia pentru un stil eclectic este luata pur estetic. In aceste cazuri, foarte multi clienti au curajul sa se apropie de acest tip de arhitectura „scumpa” cu increderea ca le va oferi un mediu de viata din care sa-si extraga zilnic doza de energie pozitiva. Cand te asezi pe un scaun executat de mana unui artist in lemn, cand deschizi usa pictata de mana unui rabdator si minutios desenator, e ca si cand spiritele lor creatoare, pozitive, iti dau incredere si te sustin discret in orice situatie de viata. Traiesti astfel intr-un univers foarte personal populat de idei creatoare, de sclipiri de geniu, de timp cristalizat in obiecte manufacturate cu migala, devii colectionar de timp.

Ce imi place la arhitectura clasica este ca pare o poveste despre alegoria pesterii lui Platon, dar inversata. Platon a creat o parabola despre umbrele lumii reale percepute de filozoful inchis in pestera lui-sau spiritul prizonier conditiei lui materiale; astfel, filozoful eliberat din pestera ar avea revelatia ideilor supreme. La modul simplist, arhitectul se intoarce din lumea reala , fizica, si populeaza universul interior al cladirii ( si clientului lui?) cu reprezentari ale frumusetilor regnului animal si vegetal si a regulilor frumoase si inspirationale ale lumii naturale, geometria, fizica, anatomia...

Frumusetea creatiei unui arhitect consta in a surprinde si provoca mereu perceptia. Daca prefer sa desenez o usa cu o linie eleganta folosindu-ma de o decoratie florala, fara nici un scop decat cel estetic, atunci usa mea nu va fi cu nimic mai prejos decat usa desenata de un coleg inspirat de arhitectura moderna , functionalista, si care ar opta pentru o simpla foaie de geam transparent. Poate ca decoratia florala ar surprinde, in timpurile de azi in care eficienta este la rang suprem. La fel cum o usa din cristal ar soca prin puritatea ei , daca ar fi folosita intr-un monument de tip baroc. Cel mai important este ca arhitectul sa nu renunte la cautare, pentru ca oriunde s-ar plafona, la minimalism sau manierism de tip clasic, riscul personal este acelasi.

In toate proiectele lui, unul dintre designerii mei preferati de interioare ,Jamie Drake, se dezice cu tarie de ceea ce el numeste „greseala numarul unu” pe care o poate face un profesionist, si anume sa creeza ceva de asteptat, comun. Despre abordarea lui speciala si eleganta a interioarelor de care s-a ocupat el spune:

„Urasc retetele neinteresante, sigure si banale, care arata de parca ar fi fost decupate dintr-un showroom de interior”.

„Sa traiesti confortabil este o propozitie care nu se termina niciodata”

„Lasa patina propriei tale vieti sa-ti imbogateasca locuinta”.