Big Sofa


Unul dintre apartamentele pe care le-am amenajat cu mare-mare drag este de inchiriat...Are un living accesat direct, fara hall si mai are si un urs imens din catifea neagra pe post de eye-catcher.

Ceea ce iubesc insa cel mai mult la el este canapeaua de la Colombostile creata de Hierro Desvilles. 


Daca sofaua (sau poza de mai sus) v-au impresionat, va rog sa-i vedeti biografia pe http://www.ete.it/colombostile/36540031.htm . E un artist special, nascut in Maroc (Casablanca!) si care s-a stabilit pe Riviera Franceza.

Canapeaua se numeste "Invito al Viaggio" si are dimensiuni enorme, cu o profunzime de 120 cm. Sezutul e jos, ca de divan oriental, si catifeaua neagra care acopera bratele aduce aminte de covorul zburator al lui Alladin. De aici si numele colectiei, o asociere foarte romantica...

Daca ar fi sa ma gandesc la alte modele care sa o concureze ca dimensiuni, as gasi cu greu. Poate Ginevra de la IPE Cavalli creata de Samuele Mazza.


Sau poate preferatele mele de la Riva:




Imi plac foarte mult canapelele generoase. Cred ca adancimea minima e 110 cm pentru living, iar lungimea minima 270cm.

Avalon de la Visionnaire se inscrie in minimele mele si e si foarte frumoasa.


Revenind la subiect, bucataria este deschisa si despartita de living printr-o peninsula din mobilier, marind astfel spatiul disponibil pentru eventualii invitati.


 Mi-au placut mult usile din grilaj din lemn ale bucatariei si le-am folosit pe tot frontul.


Locul de luat masa este transformat cand nu este folosit  intr-o maxi-consola. Masa si scaunele sunt deasemenea de la Colombostile si create de designer-ul Calo Rampazzi. Am mai scris despre el in postarile mele, great-great mind.


Dormitorul si baia matrimoniala, in stadiu de lucru. Intre timp mobilierul a fost schimbat dar cel mai mult imi plac lampile din sticla de Murano.


Baile nu sunt foarte mari, dar confortabile si cu dotari de la Jacuzzi, Hatria (colectia Dolce Vita, una dintre preferatele mele) Bisazza si decoruri Orac Belgia. Mai exista o camera pentru un birou personal (sau un copil personal :)), albastra ca marea, cu baia ei separata.

P.S. Daca stiti cumva canapele gigantice si in acelasi timp frumoase, va rog spuneti-mi si mie.


Comentarii

Postări populare